Consiliul Județean Ilfov în colaborare cu Lensa și în parteneriat cu primăria orașului Bragadiru, precum și cu Spitalul Clinic de Urgență Ilfov și Spitalul de Obstetrică Ginecologie Buftea desfășoară, începând de miercuri, 16 august, proiectul de interes public județean ,,Ilfov, prin ochii tăi”. Caravana va staționa la sediul Casei de Cultură Mihai Eminescu, șoseaua Alexandriei, nr. 478, oraș Bragadiru, în perioada 16.08.2023-01.09.2023, între orele 09:00-17:00.
După încheierea primelor trei campanii ,,Ilfov, prin ochii tăi” în localitățile Jilava, Vidra și Măgurele, în intervalul 26.06.2023 – 11.08.2023, 1591 de ilfoveni au beneficiat de consultații optometrice gratuite, în urma cărora au fost prescrise 2470 de perechi de ochelari cu dioptrii. Menționăm că 948 de beneficiari au primit câte două perechi de ochelari (aproape și distanță).
Unic la nivel național, proiectul presupune deplasarea unei echipe mobile formată dintr-un optometrist, un optician și aparatura de optică medicală, necesară efectuării consultațiilor, în fiecare localitate din Ilfov care semnează protocolul de cooperare cu celelalte părți implicate.
Prin acest program, Lensa în parteneriat cu Consiliul Județean Ilfov și ceilalți colaboratori din protocolul de cooperare, va efectua consultații optometrice gratuite și va oferi ochelari gratuiți cu dioptrii sau recomandări către oftalmolog, după caz, persoanelor eligibile, înscrise în campanie. Pentru a putea fi înscriși, solicitanții sunt obligați să facă dovada apartenenței în categoria grupurilor vulnerabile prin documente care le certifică situația de fapt.
Proiectul se adresează persoanelor vârstnice și persoanelor încadrate în categorii vulnerabile, cu vârsta de peste 18 ani, care trebuie să întrunească, cumulativ, următoarele condiții de eligibilitate:
-pentru pensionari cu pensie de maximum 2500 lei (certificare cupon de pensie);
-pentru grupurile vulnerabile, cu vârste de peste 18 ani, care pot certifica situația de fapt, astfel:
Numărul de telefon disponibil pentru programări este: 0755 104 541, consultațiile urmând să aibă loc de luni până vineri, între orele 09:00-17:00.
Se pot efectua cu o caravană, un număr de maximum 40 de consultații/zi și poate staționa, conform protocolului, până la 20 de zile/localitate, durata de staționare a caravanei per localitate urmând a fi stabilită în funcție de numărul de beneficiari care solicită programări. În cazul în care fluxul de programări este foarte mare, poate fi suplimentată încă o caravană, rezultând că poate efectua până la 80 de consultații/zi. Costurile consultațiilor efectuate de cea de-a doua caravană vor fi suportate integral de către Consiliul Județean Ilfov.
Obligațiile celor două unități medicale partenere sunt de a asigura, în mod gratuit, și de a stabili consultațiile oftalmologice pacienților, în baza biletului de trimitere emis de medicul de familie;
Prin această campanie, Consiliul Județean Ilfov își propune să crească nivelul de informare și conștientizare al populației cu privire la afecțiunile oculare și importanța efectuării la timp a examenelor optometrice pentru corecția și detectarea precoce a afecțiunilor de vedere.
Protocolul de cooperare a fost adoptat, cu unanimitate de voturi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Ilfov din luna aprilie, urmând a fi pus în aplicare pe măsură ce va fi supus aprobării și adoptat prin hotărâre de consiliu local, la nivelul fiecărei Unități Administrativ Teritoriale din Ilfov care dorește să se înscrie în program. Campania ,,Ilfov, prin ochii tăi” se va desfășura pe parcursul a 12 luni, cu posibilitatea prelungirii protocolului de cooperare, cu acordul părților. Până în momentul de față, 23 de localități au aderat la proiect.
Consiliul Județean Ilfov va continua acțiunile și proiectele ce vizează conștientizarea și importanța prevenției și screeningului precoce în ceea ce privește aspectele ce țin de sănătatea individuală și colectivă a populației din Ilfov, conform comunicatului instituției.